Cand am crezut ca filmele de animatie cu iz de poveste s-au oprit in vremea copilariei m-am inselat. Filmul The tale of Despereaux este o ecranizare dupa o carte cu acelasi nume si de aceea este un film cu povestitor si cu multe pilde in care protagonistul este un adorabil soricel pe nume Despereaux.
Am vazut acest film (2008) abia in aceasta saptamana si am ramas impresionata. Are momente extrem de triste, are parti scary si are multe pasaje foarte hazli. In acest film este vorba si despre multe coincidente si fire narative care se intalnesc la final. Povestea iti sugereaza ca totul, oricat de greu ar fi, se intampla pentru un motiv si ca orice intamplare trista are un final fericit atata timp cat anumite perceptii sunt schimbate sau dupa ce descopri anumite lucruri. Astfel, aceasta ecranizare te face sa te gandesti foarte mult la viata. Sunt conturate o serie de personaje cu adevarat triste: o fata de la tara care este sigura ca intr-o zi va fi printesa, un rege care sta sigur si isi plange mereu sotia sau un sobolan foarte singur care nu isi gaseste locul in lumea sa. Poate ca acest film este doar un exemplu ca momentele de tristete vor trece cand vom gasi si alte solutii si ca intodeauna trebuie sa iti asculti instinctul si sa te ghidezi dupa valorile personale, iar in acest film valorile prezentate sunt: loialitatea, onoarea si curajul.
Daca va placut Ratatouille sigur va va placea si acest film
Iata trailerul:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu